top of page

TOP10 lucruri pe care nu le știai despre LEGO

Jucăriile Lego sunt foarte populare printre copii și sunt îndrăgite atât de băieței, cât și de fetițe. Nu numai că sunt distractive, dar dezvoltă și latura creativă a micuților. Totuși, până la ajunge la forma lor finală, producătorii acestor jucării au trecut printr-un proces de dezvoltare foarte complex.

Acum, copiii au ocazia să se joace cu micile cărămizi într-un fel distractiv și productiv, dar conceptul care face aceste jucării atractive este unul care s-a perfecționat în timp. Iată câteva lucruri inedite despre Lego, potrivit popularmechanics.com.


1. Obișnuiau să se numească altfel

Jucăriile Lego nu s-au numit așa de la început. Acestea purtau numele de „Cărămizi care se unesc automat” și au fost inventate de danezul Ole Kirch Christiansen. Ideea i-a venit atunci când și-a pierdut locul de muncă de la tâmplărie.


2. Numele provine din limba daneză

În mod evident, numele inițial nu era unul atrăgător. Între timp, creatorul jucăriilor a avut altă idee. A combinat primele două litere ale cuvântului danez LEG (a te juca, n.r.) și primele două litere ale cuvântului GODT (bine, n.r.), rezultând, astfel, sintagma Lego.


3. Design-ul nu s-a modificat din anul 1958

In 1958 a Lego set called Town Plan.


Producătorii acestor jucării au luat decizia de a nu mai schimba forma lor încă din anul 1958. Astfel, fiecare cărămidă din plastic produsă atunci poate fi unită cu una produsă în prezent, sau oricând între aceste două perioade de timp. Astfel, copiii nu trebuie să arunce seturi întregi de Lego atunci când pierd o piesă.


4. Numărul de jucării produse ajunge pentru tot globul

Dacă toate jucăriile Lego produse vreodată ar fi împărțite la toată populația globului, fiecare persoană în parte ar avea, în medie, 86 de astfel de cărămizi din plastic.


5. Cărămizile pot fi unite în milioane de feluri diferite

Calculele făcute de Lego au relevat faptul că șase cărămizi din plastic de mărime medie pot fi combinate în nu mai puțin de 915.103.765 de feluri diferite. Totuși, doar două pot fi combinate în 24 de feluri, iar trei cărămizi pot fi unite în 1.060 de feluri.


6. Foarte puține piese prezintă erori de producție

Pentru că aparatura modernă a companiei dă greș arareori, numai 18 piese Lego dintr-un milion sunt fabricate cu defecte și nu ajung în seturile menite comercializării.


7. Există artiști Lego


În timp ce copiii își dezvoltă creativitatea jucându-se cu aceste cărămizi plasticate, unii adulți și-o exprimă cu ajutorul lor. Astfel, ideea de artist Lego nu este deloc o glumă, pentru că există chiar și opere de artă realizate cu ajutorul pieselor de jucărie.


8. Figurinele Lego depășesc populația Pământului

Dacă figurinele de jucărie Lego ar fi un popor, acesta ar depăși întreaga populație a globului. Fabrica de producție a scos, până acum, nu mai puțin de patru miliarde de astfel de piese.


9. De Sărbători, vânzările sunt incredibil de ridic

În perioada Sărbătorilor de Crăciun, cei mai mulți părinți încearcă să le copiilor lor jucăriile la care aceștia visează. Așa se face că vânzările jucăriilor Lego cresc foarte mult, ajungând să se comercializeze nu mai puțin de 28 de seturi pe secundă. Mai exact, 1.680 sunt vândute pe minut, iar pe oră, 100.800 de seturi.


10. Lego este cel mai mare fabricant de roți

După mai multe calcule, s-a ajuns la concluzia că producătorii jucăriilor Lego sunt cei mai mari fabricanți de roți din lume, cu aproximativ 306 de milioane de roți pe an. Chiar dacă sunt în miniatură, acest lucru nu a împiedicat compania să bată recordul.


Să vă jucați bine!




670 просмотров0 комментариев

Недавние посты

Смотреть все

Comments


bottom of page